LaPas24: Produs în Țara Zimbrilor
Data și ora
05 Octombrie - 05 Octombrie 2024, 11:00 - 13:00
Despre
În Banatul Montan încă poți găsi așezări rurale în care oamenii locului nu s-au grăbit să-și uite rețetele, graiul, legendele și sărbătorile bătrânești.
Așa că am pornit, La Pas, prin valea care leagă Munții Țarcu de Munții Cernei și ne-am oprit în Hora-Mare, la numarul 36. N-am poposit aici întâmplător, am auzit că în comuna Cornereva există o culegere de rețete locale, cu denumiri pe care nu le-am mai întâlnit.
La Casa din Cucă, Fana lu’ Pascu ne-a primit cu brațele deschise și cu cuptorul încins, ca să ne prepare o gustare pe care a învățat-o de la bunica Maria. După ce am frământat și-am lăsat aluatul să se liniștească, am răsfoit manuscrisul cu obiceiuri gastronomice transmise din bătrâni. Ați mai auzit de Morândău, de Tarhană sau de Cornută?
Nu vă povestim doar ca să vă facem poftă, ci am invitat-o pe Fana în cadrul Festivalului LA PAS. Sâmbătă, pe 5 octombrie, dezlegăm misterul unor rețete și tehnici de gătit, transmise prin viu grai.
Veți avea ocazia să gustați Plașinț’ pe Pătură, o rețetă de plăcinte care se prepară de obicei în sâmbăta lu’ Lazăr, de dinaintea lăsatului sec de brânză, în Postul Paștelui. Dacă vreți să urmăriți toți pașii preparatului, vă așteptăm începând cu ora 11.00. Degustarea ține până la ora 13.00, când rumenim ultima plăcintă.
Atelierul este susținut de Rewilding România, în cadrul inițiativei “Produs în Țara Zimbrilor”.
În limita exemplarelor disponibile, cei care asistă la atelier și la degustare, vor primi o copie a manuscrisului cu rețete din Cornereva.
Vă invităm să vă alăturați demersurilor noastre și să vă aduceți contribuția pentru un eveniment responsabil. În sensul acesta, vă încurajăm să faceți deplasarea la eveniment cu mijloace de transport în comun, pe jos sau cu bicicleta. Nu uitați nici recipientul de apă! Împreună putem reduce impactul determinat de apa îmbuteliată și putem crea un mediu potrivit de învățare și experimentare a valorilor de sustenabilitate pentru cei mici și cei mari.
***
Atelierul are loc în cadrul proiectului „LA PAS în cartier”, dezvoltat de CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin Programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
**
𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐋𝐀 𝐏𝐀𝐒 este un eveniment deschis publicului larg, pe perioada căruia organizatorii vor realiza materiale foto-video de promovare și informare, situație care va conduce incidental și la prelucrarea unor date personale reprezentând imagini ale participanților la eveniment. Prin prezența la 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐋𝐀 𝐏𝐀𝐒, participanții își dau implicit acordul pentru eventuala lor apariție în materiale foto-video publicate/distribuite de organizatori și partenerii acestora pe canalele proprii de comunicare și către mass-media.
Mai multe detalii despre festival pe : La PAS
sursa

Evenimente similare
Toate